RSS Feed

.3-no more tears.

Posted on

– Ce ai spus?

– Ce ai auzit..-.am răspuns eu întorcând privirea. Niciodată nu am fost, niciodată nu voi fi. Asta e definiția mea, dacă pot spune așa.

– Nu crezi că ești prea autocritică? 

– Sunt realistă..sinceră cu mine. Nu îmi place să mă supraestimez și apoi să sufăr. Așa este întotdeauna și m-am cam săturat.

Deși era nervos, brusc când m-am uitat la el mi s-a părut că nu mai e supărat..Avea o figură calmă, aproape compătimitoare. Și genul de privire aruncată când simți milă pentru cineva.

– Nu am nevoie de mila ta, Edi..Vorbesc serios. Ți-am spus asta doar pentru că ai întrebat de ce mă port așa. Acesta este răspunsul.

– Ahh.. Uite, nu îmi e milă de tine. Doar că sunt convins că nu meriți să te simți așa în legătură cu propria persoană. Ești perfectă pentru cineva, sunt sigur. Există persoane în lumea asta care își doresc doar să te vadă de la distanță, chiar dacă nu îți spun asta niciodată, crede-mă. Persoane care ar face orice ca tu să le saluți măcar, să le privești în ochi cu mai multă înțelegere și mai puțină  indiferență sau dispreț.

– Serios? Nu le cunosc.. Poate că într-o altă viață au existat, dar acum mă îndoiesc, sincer.

– De ce nu te uiți în jurul tău cu mai multă atenție?

– Pentru că nu am ce să văd. Aici în liceu, toți sunt la fel. Au aceeași mentalitate, aceleași prejudecăți, iar eu nu sunt destul de bună pentru standardele de aici. Standardele voastre. Îmi pare rău dacă sună personal, dar nu pot gândi altfel.. Am fost atât de batjocorită și singură ani de zile în acest liceu încât nimic, Edi, nimic nu mă poate face să simt altceva.

Era liniște.. O liniște care nu îmi plăcea..Nu îmi plac în general momentele tăcute. Mai ales lângă o persoană ca el, care când doar stă  în fața mea mă face să simt fluturi în stomac. Deodată, s-a auzit clopoțelul.

– Cred că e cazul să plec, începe ora și nu vreau să întârzii. Te descurci singur până la cabinet?

– Nu contează.. Găsesc eu o cale să mă descurc. Ah, și încă ceva..E un secret, te rog să nu îl spui nimănui.

Am început să râd. De parcă EL ar avea vreun motiv să îmi spună MIE vreun secret.

– Nu mai râde, vorbesc serios.. E ceva ce am preferat să nu spun ..De vreun an de zile. Dar după discuția de azi cred că ar fi cazul să mărturisesc.

– Ce?

– Tu ai fost mereu mai mult decât fata aia diferită care nu se înțelege cu majoretele, mai mult decât fata retrasă despre care alții bârfesc sau fata care nu vrea să fie populară. Pentru mine. Pentru mine ai fost mai mult…Atât am avut de zis. Ai grijă de tine.

S-a întors și a început să meargă destul de greu înspre cabinet..în timp ce eu stăteam nemișcată, neștiind ce să fac, ce să spun, ce să simt. Dacă ce a spus e real, era cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. El e băiatul de care îmi place de mult timp, de care sunt îndrăgostită..Dar dacă minte?.. Ah, Doamne de ce este atât de dificil? Gata, fie ce-o fi, mă duc la el.

– Eddie, Eddie stai, te rog.

El s-a oprit. Oricum nu era prea departe din cauza problemei de la picior.

– Vezi că a început ora, să nu cumva să dai vina pe mine apoi că ai absență.

– Nu dau vina pe tine. Există un singur motiv deocamdată pentru care aș da vina pe tine dar prefer să nu îți spun.

– Hm, nu e ca și cum m-aș fi așteptat să îmi spui ceva. Mie.

– Eddie, ce ai vrut să spui cu faptul că sunt mai mult decât..?

– Ai fost.

– Am fost…

– Ce nu ai înțeles din asta?

– Nu știu la ce te referi.

– La tine.

– Eddie, te rog, vorbesc serios.

– Și eu, ce coincidență.

– Eddie, îmi place de tine.

– Nu e o noutate nici asta.

– Dacă e real ceea ce ai spus, atunci este ..

– Este ce? a spus el apropiindu-se de mine și dându-mi la o parte o șuviță de păr care îmi intra în ochi.

– Eddie..mi-e frică. Mi-e frică să încerc măcar să văd în tine acum ceea ce am încercat atâta timp.. Pentru că atitudinea ta mă sperie. Pentru că știu că poate ar trebui să am încredere în tine, dar când știu cum sunt ceilalți, nu pot sa nu fiu sceptică.

– Nu cred că există vreo metodă să te fac să ai încredere în mine. Nu acum. Dar eu sunt aici. De un an de zile și poate mai mult, îmi placi. Așa că nu plec nicăieri. Aștept să îți dai seama dacă merit sau nu să fiu în viața ta. Sper să te hotărăști.. să iei o decizie corectă și care să ne facă bine amândurora. Îți promit că nu ai să regreți nimic dacă ai încredere în mine. Voi avea grijă să nu mai plângi niciodată..

Iar m-a sărutat pe frunte și apoi s-a îndepărtat.

– Acum chiar ar fi cazul să pleci, e târziu. Mă duc și eu la cabinet să îmi dea ceva pentru durere că deja nu o mai suport. Ai grijă de tine. Vorbim.. Când ești sigură pe tine.

– Ok..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: