RSS Feed

Category Archives: love story

.3-no more tears.

Posted on

– Ce ai spus?

– Ce ai auzit..-.am răspuns eu întorcând privirea. Niciodată nu am fost, niciodată nu voi fi. Asta e definiția mea, dacă pot spune așa.

– Nu crezi că ești prea autocritică? 

– Sunt realistă..sinceră cu mine. Nu îmi place să mă supraestimez și apoi să sufăr. Așa este întotdeauna și m-am cam săturat.

Deși era nervos, brusc când m-am uitat la el mi s-a părut că nu mai e supărat..Avea o figură calmă, aproape compătimitoare. Și genul de privire aruncată când simți milă pentru cineva.

– Nu am nevoie de mila ta, Edi..Vorbesc serios. Ți-am spus asta doar pentru că ai întrebat de ce mă port așa. Acesta este răspunsul.

– Ahh.. Uite, nu îmi e milă de tine. Doar că sunt convins că nu meriți să te simți așa în legătură cu propria persoană. Ești perfectă pentru cineva, sunt sigur. Există persoane în lumea asta care își doresc doar să te vadă de la distanță, chiar dacă nu îți spun asta niciodată, crede-mă. Persoane care ar face orice ca tu să le saluți măcar, să le privești în ochi cu mai multă înțelegere și mai puțină  indiferență sau dispreț.

– Serios? Nu le cunosc.. Poate că într-o altă viață au existat, dar acum mă îndoiesc, sincer.

– De ce nu te uiți în jurul tău cu mai multă atenție?

– Pentru că nu am ce să văd. Aici în liceu, toți sunt la fel. Au aceeași mentalitate, aceleași prejudecăți, iar eu nu sunt destul de bună pentru standardele de aici. Standardele voastre. Îmi pare rău dacă sună personal, dar nu pot gândi altfel.. Am fost atât de batjocorită și singură ani de zile în acest liceu încât nimic, Edi, nimic nu mă poate face să simt altceva.

Era liniște.. O liniște care nu îmi plăcea..Nu îmi plac în general momentele tăcute. Mai ales lângă o persoană ca el, care când doar stă  în fața mea mă face să simt fluturi în stomac. Deodată, s-a auzit clopoțelul.

– Cred că e cazul să plec, începe ora și nu vreau să întârzii. Te descurci singur până la cabinet?

– Nu contează.. Găsesc eu o cale să mă descurc. Ah, și încă ceva..E un secret, te rog să nu îl spui nimănui.

Am început să râd. De parcă EL ar avea vreun motiv să îmi spună MIE vreun secret.

– Nu mai râde, vorbesc serios.. E ceva ce am preferat să nu spun ..De vreun an de zile. Dar după discuția de azi cred că ar fi cazul să mărturisesc.

– Ce?

– Tu ai fost mereu mai mult decât fata aia diferită care nu se înțelege cu majoretele, mai mult decât fata retrasă despre care alții bârfesc sau fata care nu vrea să fie populară. Pentru mine. Pentru mine ai fost mai mult…Atât am avut de zis. Ai grijă de tine.

S-a întors și a început să meargă destul de greu înspre cabinet..în timp ce eu stăteam nemișcată, neștiind ce să fac, ce să spun, ce să simt. Dacă ce a spus e real, era cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. El e băiatul de care îmi place de mult timp, de care sunt îndrăgostită..Dar dacă minte?.. Ah, Doamne de ce este atât de dificil? Gata, fie ce-o fi, mă duc la el.

– Eddie, Eddie stai, te rog.

El s-a oprit. Oricum nu era prea departe din cauza problemei de la picior.

– Vezi că a început ora, să nu cumva să dai vina pe mine apoi că ai absență.

– Nu dau vina pe tine. Există un singur motiv deocamdată pentru care aș da vina pe tine dar prefer să nu îți spun.

– Hm, nu e ca și cum m-aș fi așteptat să îmi spui ceva. Mie.

– Eddie, ce ai vrut să spui cu faptul că sunt mai mult decât..?

– Ai fost.

– Am fost…

– Ce nu ai înțeles din asta?

– Nu știu la ce te referi.

– La tine.

– Eddie, te rog, vorbesc serios.

– Și eu, ce coincidență.

– Eddie, îmi place de tine.

– Nu e o noutate nici asta.

– Dacă e real ceea ce ai spus, atunci este ..

– Este ce? a spus el apropiindu-se de mine și dându-mi la o parte o șuviță de păr care îmi intra în ochi.

– Eddie..mi-e frică. Mi-e frică să încerc măcar să văd în tine acum ceea ce am încercat atâta timp.. Pentru că atitudinea ta mă sperie. Pentru că știu că poate ar trebui să am încredere în tine, dar când știu cum sunt ceilalți, nu pot sa nu fiu sceptică.

– Nu cred că există vreo metodă să te fac să ai încredere în mine. Nu acum. Dar eu sunt aici. De un an de zile și poate mai mult, îmi placi. Așa că nu plec nicăieri. Aștept să îți dai seama dacă merit sau nu să fiu în viața ta. Sper să te hotărăști.. să iei o decizie corectă și care să ne facă bine amândurora. Îți promit că nu ai să regreți nimic dacă ai încredere în mine. Voi avea grijă să nu mai plângi niciodată..

Iar m-a sărutat pe frunte și apoi s-a îndepărtat.

– Acum chiar ar fi cazul să pleci, e târziu. Mă duc și eu la cabinet să îmi dea ceva pentru durere că deja nu o mai suport. Ai grijă de tine. Vorbim.. Când ești sigură pe tine.

– Ok..

Reclame

Posted on

Când l-am privit prima oară în ochi am crezut că nu simt nimic, deși știam că aș da orice să mă îmbrățișeze în clipa aia. Era perfect. Era mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată că voi avea în fața mea. Era prea mult chiar. Și probabil din acest motiv nu a mers. Primul sărut a fost ca și cum eram doar noi doi.. Și poate chiar eram, nu știu.. Țineam ochii închiși de teamă să nu fie un vis. Și acum știu că mai bine mă trezeam din visul ăla.. A fost o greșeală imensă să intru în acel joc din care nu am avut decât de suferit…  Am iubit și am fost iubită dar nu a fost ceea ce aveam eu nevoie.. De fapt.. Poate că 90 % din fetele de pe planeta asta ar vrea un băiat ca el. Frumos, dispus să renunțe la multe pentru tine, un băiat care să îți repete că te iubește de fiecare dată când ești supărată, care să te sărute pe frunte, să te mângâie, să vorbească ore în șir la telefon cu tine… Pare perfect, știu.. Totuși era prea mult pentru mine.. Deși înainte de el credeam că vreau toate astea, poate că dragostea lui nu era ambalată în modul în care aveam eu nevoie.. Poate că vreau asta, dar vreau pe altcineva care să facă toate astea… Mi-ai spus că nimeni nu o să mă iubească așa ca tine, și deși atunci te-am urât pentru vorbele astea, poate aveai dreptate. Dar chiar dacă nu mă va mai iubi nimeni așa, știu că o să fiu fericită. Sunt fericită..

. Not Good Enough .

Posted on

Pentru o secundă mă pierdusem în privirea lui. Faptul că stăteam lângă el, așa, aproape, ca și cum am fi cei mai buni prieteni sau, mai bine de atât, iubiți, mă făcea să visez.. Să visez la o altă viață în care să pot fi cum și cu cine îmi doresc, fără reproșuri și priviri invidioase, fără gândul că cineva își bate joc de mine.. O realitate în care, să recunoaștem, nu îmi găsesc locul. Simțeam respirația lui și îmi doream doar să nu mai plec de acolo. Să rămân în mijlocul străzii încă un minut, o oră, o viață.. Un claxon m-a trezit la realitate.

– Cred că ar trebui să ajungem la liceu.. Și tu la cabinet.. Mi se pare că nu te simți prea bine.

– Da.. Ai dreptate.  Mai bine luăm un taxi.. Mă doare piciorul destul de tare.

– Ok, răspund eu, căutând banii în portofel. Nu voiam să mă fac din nou de râs după momentul de dinainte, când am arătat ca o amețită în fața celui mai drăguț băiat.

– Ce faci?

– Ce crezi că fac? Caut banii mei.. Ah, la naiba. Asta mai îmi lipsea..I-am uitat acasă. Cred că mergi singur la școală. Ai grijă de tine. Probabil o să ne mai vedem din când în când pe holuri. Sper să nu te prefaci că ai uitat cine sunt, spun eu cu un umor amar și un zâmbet ironic care nu îmi provoca decât nervi..Singura șansă, Lisa, singura ta șansă să vorbești mai mult cu băiatul ăsta și tu îți uiți banii acasă. Pe bune, ești culmea..Ah, da..Culmea.

El începe să râdă și în orice altă situație aș fi zâmbit, dar acum sincer eram cam surprinsă. Așteptam un răspuns serios  de la el: un ” nu o să te uit”, un ”fii serioasă, cum aș putea să te uit?” sau un ”cine ar putea să te uite?”. Ahahaha. Nici eu nu mă cred.  De fapt nu așteptam niciun răspuns..De asta, eram puțin uimită. Văzând că continuă să râdă mi-am dat seama care este motivul.. Bineînțeles, Lisa. Chiar credeai că băiatul ăsta te bagă în seamă? Cu siguranță și-a bătut joc de tine puțin. Probabil nici nu îl doare piciorul. Probabil o să ajungă la școală și o să facă pe eroul cu salvarea mea din fața morții iminente.OMFG, eroul liceului. Iar eu, ca de obicei, o să fiu cea la care toți o să se uite gen ”hmm.. asta nu e aia pe care a salvat-o super-mega-extra-uber-giga dragutul ala de Eddie?” Ok, atunci.. am să plec. Nu stau aici ca să mă fac singură de râs.

– Hei hei. Stai așa. Unde pleci? Nu am zis să luăm un taxi? Plătesc eu, nu îți face probleme. Și, sincer, chiar ai așa o părere proastă despre mine, încât să crezi că o să mă prefac că nu te cunosc?

Wow..Da, la asta nu mă așteptam.

– Ah.. Eddie, eu… Eu știu cine ești tu și cu cine umbli. dacă 9 din 10 sunteți răi, al 10-lea, adică tu, de ce nu ai fi? Nu pot să am încredere în tine doar pentru că..

– …Ți-am salvat viața.

– Ah, Eddie, nu..

– Ba da, ba da. Da, ai dreptate, Lasă-mă să îți arăt că nu sunt așa cum crezi. Nu mă cunoști și din păcate, nici eu pe tine, prea bine. Așa că, să lăsăm timpul să ne arate cum suntem cu adevărat.

Am tăcut. Nu știam ce să zic. Nu pot să mă mint pe mine. Nu am încredere în nimeni. Abia am încredere în mine. Așa că, dragă Eddie, oricât de drăguț ești și îmi vorbești, am nevoie de mai mult decât atât ca să simt că putem fi prieteni.

Am urcat în taxiul căruia îi făcuse semn Eddie. Amândoi pe bancheta din spate.

– Ce liniște.

– Mda.

– Lisa.. Nu prea îmi plac momentele astea tăcute. Hai să vorbim. Hai să ne cunoaștem.

– În taxi?

– Iar ești ironică?

– Sunt așa cum m-au învățat alții să fiu.

– Bine. Coboară din taxi.

– Ce?

– Coboară din taxi. Domnule, mă scuzați, puteți parca aici. Domnișoara trebuie să coboare.

Îl priveam stupefiată. Până la urmă chiar este un idiot.

– Nu pot să cred. Și mai îmi cereai să am încredere în tine. Să fim prieteni. Știi ce? Sper să faci un accident cu mașina asta și să faci un bine omenirii ăsteia și să dispari. Adio.

Am încercat să deschid portiera dar m-a oprit.

– Porniți, vă rog.

Taxiul a pornit. Aveam un milion de draci.

– Ce naiba faci? îi zic, privindu-l cu dorința de a îl lovi exact în piciorul care îl doare.

– Dacă o să am vreun accident mă gândeam să fii și tu aici. Să te bucuri mai profund de situație. Nu? îmi spune el, afișând cel mai dulce și idiot zâmbet.

– Chiar așa va fi. Și cred că ar fi mai bine să uiți ziua de azi. Eu nu exist pentru tine, și nici tu pentru mine.

– Zici tu?

– Termină. Nu poți pretinde să nu mă port așa după ce m-ai dat afară din taxi.

– A fost o glumă. Nu ai încredere în mine. Dacă ai accepta să mă cunoști ai ști că nu aș face asta niciodată.

– Nu vreau să te cunosc.

– Ba chiar vrei. Se vede.

– Nu cred că se poate vedea ce nu există. Așa că te rog să nu mai inventezi. Dacă ești drăguț și toate fetele sunt nebune după tine, nu înseamnă că eu trebuie să fiu la fel. Când înveți să te porți cu oamenii și încă mai vrei să fim prieteni să mă anunți.

Deodată s-a făcut liniște. O liniște care nu îmi plăcea deloc. Taximetristul a considerat că e recomandat să dea drumul la muzică. Tare. Foarte bine. Poate nu îmi mai aud gândurile.

– Toți sunt falși. Vorbești cu o persoană.. Ai impresia că e amabilă, că se simte bine în prezența ta pentru că e cu tine, nu cu ceea ce crede că ești.. Apoi, după câteva zile când totul pare perfect, afli că nu e nimic așa cum credeai. Toți te privesc ca pe cel mai șmecher din școală, cel mai bun din echipa de fotbal, cel care iese cu toate fetele din liceu și îți creează o imagine de ”bad/perfect boy” și ajungi să crezi că viața ta e chiar roz. Și nu mai poți scăpa de asta. Niciodată. Pentru toți rămâi ăla. Doar ăla. Nu poți scăpa de eticheta aia. Și nimeni nu mai are încredere că poate ești altfel. Că poate personalitatea ta nu se rezumă la un bun jucător de fotbal care mai arată și bine. Mulți vor să fie văzuți așa. Dar când vezi că ești mințit de cei în care cel puțin teoretic ai încredere, când vezi că nici familia ta nu mai crede în cuvintele tale, ci doar în opiniile eronate ale celorlalți, când îți place de o fată și știi că poate nu o vei avea niciodată pentru că îi e teamă că vrei să fii cu ea doar ca să te dai mare..Când se întâmplă asta..- taxiul a parcat, noi fiind deja la liceu – Ei bine, te numești Eddie, și ai vrea pentru o secundă să poți să fii văzut altfel măcar de o persoană care credeai că te-ar vedea altfel. Păcat că nu tot timpul se întâmplă ce ne dorim.

A coborât din mașină. Și eu nu mai puteam să mai zic nimic. Nu mă așteptam să zică nimic din ce a zis..Știam că trebuie să rezolv asta. De obicei, mi se întâmplă să simt că pot și trebuie să am încredere în cineva. Și acum știam că am greșit..

– Eddie, Ediii te rog stai.

Norocul meu că mergea destul de greu.

– Edi..Știu că nu vrei să mă asculți.

– Nu vreau să ascult pe nimeni acum. Mă duc în… lumea mea. În care întâmplător tu nu ai loc. Așa că e mai bine să facem cum spuneai tu. Nu te cunosc, nu mă cunoști. Și ca să nu zici că sunt rău nu, o să spun că ești implicată în problema mea. Poți uita ziua de azi. Și numele meu.

– Nu Eddie. Nu vreau să uit. 

– Observ că îți plac enunțurile care conțin negații – ”Nu vreau să te cunosc.”, ”Nu vreau să uit.” Mai sunt?

– Merit să fii ironic, știu. Dar chiar nu vreau să uit. Am fost rea.. Îmi pare rău. Dar nu cred că poți condamna pe cineva că îi e teamă să se deschidă în fața cuiva cu o reputație ca a ta. 

– Nu te condamn. Dar ți-am cerut o șansă să mă cunoști și ai zis nu.

– Pentru că.. Nu înțeleg de ce cineva ca tine ar vrea să fie cunoscut de cineva ca mine când are în jur toate fetele superbe și înnebunite după el.

– Cineva ca mine? Iar faci chestia asta.

– Da, iar fac asta pentru că, să recunoaștem, mi-e dificil ca acum când de-abia am vorbit pentru prima oară să mă prefac că nu ești așa.

– OK, eu sunt AȘA. Dar cineva ca tine? De ce nu aș vrea asta? Ce e diferit la tine față de celelalte fete ” superbe și înnebunite după mine”?

-Nu sunt destul de bună pentru tine. Pentru nimeni…

Posted on

Ciudată zi. Foarte. Surprize multe. Plăcute, spectaculoase. Foarte.

Ciudată zi.

.Don’t Wanna Miss You.

Posted on

E greu să vrei să te desprinzi de trecut și să nu poți. Să simți că orice efort pe care îl faci este absolut inutil.

Este ușor acum. Nu te văd, nu te aud, nu simt mirosul parfumului tău. Este ușor să nu mă gândesc la tine. Dau play unei melodii ritmate, care să îmi ridice moralul sau mă uit la un film amuzant. Apoi mă pun în pat, pun capul pe perna moale și mă învelesc cu cearșaful alb. Închid ochii. Îi deschid. Dacă îi inchid din nou, te văd, îți simt mâna mângâindu-mi obrazul, îți simt buzele pe buzele mele și apoi pe fruntea mea, sărutându-mă. Dacă îi țin deschiși, nu te mai văd. Este mai bine. Sunt mai bine. Dar nu pot să nu dorm din cauza ta. Deși, sincer, acesta este efectul pe care îl ai asupra mea. Acum, după atâta timp. Când credeam că nimic din ființa ta nu poate să mă mai tulbure, când eram atât de sigură pe mine, pe forța mea interioară de a nu mă lăsa purtată de amintiri în acele clipe fericite –  și, la naiba, au fost așa puține. De ce ai puterea aceasta enormă de a mă deruta, când am un moment de luciditate? De ce poți încă să trezești în mine sentimente de ură și de iubire, fără ca măcar să mă privești? De ce simt că te iubesc mai mult decât când erai al meu? De ce un an nu este de ajuns să omoare o clipă? Aș vrea să dispari, tu și amintirea ta. Să închid ochii, să îi deschid, și să mă întreb: ”Despre cine vorbesc?”. Aș vrea să nu știu cine ești. Sau aș vrea să te fi iubit și să te fi dorit atunci, așa ca acum. Dacă timpul nu vindecă și dimpotrivă, mă face să iubesc mai mult, sper să mor cât mai repede. Pentru că este insuportabil. Pentru că deși acum am să reușesc să adorm, mă voi trezi mâine. Și te voi vedea, din întâmplare -poate nu mâine, poate în decembrie- și voi simți exact același fior de acum, și de atunci.

.Despre „noi”.

Posted on

   ”Noi”. Pentru mine, momentan, nu există termenul acesta. Dar viața face ce face și mă aduce în același punct în care mă gândesc la faptul că nu am pe nimeni..deși aparent mă bucur că sunt singură. E sentimentul acela pe care îl ai când ești singur și pe stradă simți că vezi doar cupluri fericite, sau atunci când ești cuplat și ai impresia că toți cei din jurul tău sunt singuri și fericiți. E frustrant să știi că nu știi cum e mai bine pentru tine. Totuși, gândindu-mă la relații, la viață, în general, am început să observ din exterior anumite comportamente și am încercat să ofer – celor care vor, și au nevoie – opinia mea, cât se poate de sinceră. Probabil că acest post va fi destul de lung, așa că dacă nu ești pregătit pentru un discurs, poți părăsi pagina.:*

În urmă cu ceva timp, am încercat să ofer uneia dintre cele mai bune prietene ale mele opiniile mele în legătură cu modul în care ar trebui construită și păstrată o relație. Tot ceea ce voi spune este propria mea opinie, dar sunt conștientă că mulți o vor considera inadecvată, poate exagerată. Totuși respect opiniile celorlalți și chiar aștept răspunsuri interesante la acest articol.

Totul începe cu un ”Bună”. Bineînțeles, acest cuvânt este doar un mod de a reprezenta ideea de ”conversație”. Când începem o relație este recomandat să avem o bază: o prietenie. Ori această prietenie poate avea diverse origini. Există multiple cazuri când dezvoltăm sentimente de dragoste pentru persoane cu care am fost prieteni pentru foarte mult timp. Acesta este unul din cazurile când o relație poate fi ceva extraordinar sau ceva distrugător. Este trist să te gândești că cel de lângă tine nu împărtășește aceleași sentimente ca tine, și sunt convinsă că este dificil să arăți ce simți față de cineva cu care până de curând vorbeai despre relații, și nu tocmai despre cea dintre voi. Aici ai două opțiuni: a recunoaște sentimentele față de celălalt, sau pur și simplu a tăcea. Prima variantă este periculoasă, dar indicată, din punctul meu de vedere. La urma urmei nu ai nimic de pierdut, mai ales dacă este vorba de o prietenie puternică și dacă cel de lângă tine ține la tine destul de mult. Logic vorbind, dacă el dorește o relație, problema este rezolvată. Dacă nu, și dacă ține totuși destul de mult la tine, va știi cum să se comporte pentru a nu îți alimenta sentimentele. În același timp, dacă răspunsul celuilalt e negativ, cea mai corectă și sănătoasă opțiune este să accepți, să fii demn, și să te gândești la faptul că prietenia este destul de puternică și nu merită să o pierzi din cauza unui capriciu. Eu, personal, cred că dacă este prea greu să accepți, și refuzi, încercând să te îndepărtezi, nu obții absolut nimic, decât o acumulare de sentimente negative, nefaste, ce te vor adânci într-o depresie. Oricum, de cele mai multe ori, dacă ambele persoane sunt singure, se va ajunge la o relație, chiar dacă, mai devreme sau mai târziu, aceasta se va încheia(sau nu). Stă în firea noastră să experimentăm, și uneori e mult mai ușor să încercăm asta cu o persoană care ne cunoaște foarte bine, de a cărei reacții nu ne temem. Parcă totul devine mai simplu când știm că cel de lângă noi ne cunoaște, că ne știe slăbiciunile, știe ce ne enervează, ce ne place. Aș vorbi mai mult despre asta, pentru că sunt foarte multe de spus, dar prefer să o las pentru un post separat eventual. Și acum ne rămâne cea de-a doua soluție, să păstrăm pentru noi sentimentele, și să le ascundem. Nu știu cât este de bine să facem așa ceva, având în vedere că văzând o persoană zilnic, există riscul să te îndrăgostești din ce în ce mai tare, și evident asta nu este de dorit, când alegem să ascundem ce simțim.  Ideea de la care am pornit este că relația trebuie să aibă ca bază această prietenie. Este clar că nu toți ne îndrăgostim de persoane cu care deja suntem prieteni, pentru că dorim ceva nou, căutăm sau pur și simplu suntem găsiți de ”cineva” și avem oportunitatea de a începe o relație. Aici lucrurile devin complicate. Pentru că suntem oameni deci suntem complicați, nehotărâți, dificili, prea naivi. Dragostea este oarbă, și de aceea este greu să ne păstrăm mintea lucidă într-o relație. Avem tendința să minimalizăm defectele celuilalt, să vedem doar ceea ce este pozitiv, și încercăm să ne convingem că este perfect, că este ”The One”. Astfel, multe relații încep cum nu ar trebui și se termină repede, pentru că sunt superficiale. Un exemplu este acea relație care începe de la un contact fizic.. Și nu mă gândesc la contact sexual. Mă gândesc la ”o fată și un băiat într-un club, seara. muzică multă, chef de distracție, de dans, eventual și o minte nu prea lucidă, deși nu asta este important. la un moment dat ei se lovesc întâmplător în timp ce dansează, realizează că se cunosc din vedere, nimic mai mult, probabil mai vorbiseră de câteva ori de-a lungul timpului. după vreo 10 minute de dans el o sărută. ea nu îl respinge, îi place și toată noaptea se distrează, considerând că sunt împreună.” Această relație devine o problemă dacă el/ea a doua zi se prefac că sunt împreună de un infinit de ani și își împart declarații de dragoste, se alintă ca și cum s-ar cunoaște de foarte mult timp. Nu afirm că exuberanța unei relații incipiente este o problemă, dar sincer, mi-e greu să cred că cuvintele spuse sunt reale. Este atât de ușor să minți, dacă știi cum și pe cine. De aceea, nu înțeleg de ce este atât de greu de crezut că poate totul a fost o joacă, că acela care a îndrăznit după o noapte de dans și săruturi și puțină conversație să te alinte, ca și cum ai fi iubita lui, doar se joacă. Nu mă gândesc la cineva anume, dar sunt aproape sigură că dacă o ”relație” începe în club/la un party nu este cea pe care o cauți, este o relație scurtă, și sincer, te sfătuiesc să intri într-o astfel de relație doar dacă vrei să îți pierzi timpul și să te distrezi. Niciodată nu vei avea o relație adevărată dacă aceasta pornește de la un sărut. E prea puțin pentru cât de mult înseamnă o relație. Pentru că este o  mare diferență între ”a plăcea” și ”a iubi”, ca între ”pe curând” și ”adio”. Și sărutul acela nu este decât dovada faptului că te place. Și tu nu cauți o relație în care el să te placă, ci în care să te iubească. Din aceste motive, consider că cel mai sănătos pentru noi este să începem o relație cu o persoană cu care în prealabil am purtat mai multe discuții, pe care să o cunoaștem destul de bine, încât să ne fi creat o părere, să știm la ce să ne așteptăm. Probabil că mulți veți zice că în ciuda faptului că relația pornește de la o noapte în club, poate evolua frumos. Bineînțeles, dar condiția vitală este sinceritatea. Vorbele acelea dulci și frazele de agățat sunt clișee, și fetele sunt deștepte și nu mai cred orice.

    Încă o problemă aș mai aborda..O problemă personală acum. Ceva cu care mă confrunt și eu din păcate deși a trecut foarte mult timp de la ultima mea relație. A uita. A uita ce a fost. Este foarte greu, mai ales când îți dai seama cât de mult ai iubit. Și cu atât mai mult când realizezi că atunci nici nu știai, și acum e prea târziu ca să mai faci ceva. În cazul meu, nu știu ce să zic. E ciudat.. A fost prima iubire a mea.. Și acesta este motivul principal pentru care nu pot să uit. Și inversiunea din fraza ”A fost prima iubire a mea” este intenționtă, pentru a evidenția cuvintele ”prima iubire”.  Dar nu vreau să vorbesc despre mine, ci despre faptul că oricine iubește este pus mai devreme sau mai târziu în postura de a-l uita pe celălalt. Pentru că oricât de puternică este iubirea dintre cei doi, ceva poate interveni și distruge relația. Nu știu cum să uit. Eu nu știu. Încerc, și este stupid că nu îl văd, nu îl aud, nu îi vorbesc, dar nici nu e nevoie. Așa este întotdeauna. Dacă ai iubit… Dacă ai fost marcată de o relație, poate pentru că te-a tratat foarte frumos, te-a ajutat să treci peste o altă relație, ți-a  vorbit cum alții nu ți-au vorbit, în toate aceste cazuri, și în multe altele, nu vei putea să uiți prea ușor. Cel mai simplu este să te gândești la părțile negative, la fiecare lacrimă pe care ai vărsat-o, la fiecare secundă de furie prin care ai trecut.. sau măcar la faptul că lui nu îi mai pasă. Pentru că dacă lui nu îi mai pasă, nu mai poți schimba nimic. Dacă te-a iubit cum îl iubești tu, încă îi păsa, așa cum îți pasă ție. Deci, nu merită. Este un clișeu, dar este singurul care îți poate deschide ochii și sufletul spre altceva, spre altcineva.

Mai am foarte multe lucruri în minte, și pe care vreau să le scriu aici, dar acum nu mai am timp, așa că le voi lăsa pentru mâine.

.2-supergirl.

Posted on

Prea liniste.. Bineinteles eu nu as fi putut spune nimic, avand in vedere faptul ca eram surprinsa de situatia in care ma aflam si putin jenata din cauza lui. Dar, nu stiu ce a fost in capul meu, ca la un moment dat am decis sa sparg gheata cu o intrebare. Probabil cea mai nefericita alegere pe care as fi putut-o face.

 – Iubita..?

Neatent, desigur ( nu gasesc niciun motiv pentru ca ar fi trebuit sa fie atent la ce indrug eu), intarzie sa imi dea un raspuns (care de altfel, era evident).

 – Ce?

 – Telefonul pe care l-ai primit..

 – Ah.. Ceva de genul.

Am izbucnit intr-un ras nervos, care presupun ca l-a cam speriat, tinand cont ca ma privea ciudat cand m-am uitat la el.

 -Scuze ca rad, dar nu ma pot abtine. Ma amuza exprimarea ta.. Adica, eu probabil m-as simti foarte aiurea daca iubitul meu ar vorbi despre mine asa.. Cum ar fi sa ma plimb cu iubitul si cand ne intalnim cu cineva si ma intreaba cine este sa zic „Pai, el este ceva de genul iubit, nu pot spune exact”. :)).

 – Eu am incercat sa-ti dau un raspuns sincer.. Adica daca ar fi fost sotia mea, ti-as fi zis.. E doar o iubita, dar fara obligatii.. Asa de fun.

 – Acum a sunat si mai bine, zic eu ironic. (Sincer, aveam o parere mai buna despre el)

 In acel moment s-a oprit din mers si a adoptat o figura serioasa.

  – Daca ai chef sa fii ironica ai putea sa incerci asta cu altcineva. Nu pot spune ca sunt un fan al acestor tip de discutii. Stii, oricand se poate ajunge la ceva mai serios.. Si nu as vrea sa ne certam, mai ales ca pari o fata de treaba.. Poate totusi asta e modul tau de a te apara de cei necunoscuti.. Sau de cei pe care nu vrei sa ii cunosti.

As putea spune ca ultimele lui replici mi-au modificat din nou parerea:))

 – Imi pare rau.. Poate ai dreptate.. Vezi tu..Tu si eu suntem atat de diferiti..Sau poate nu diferiti, dar cu siguranta necunoscuti unul altuia.. Si e greu sa incerci sa vezi o potentiala relatie de prietenie cu cineva care pana acum o zi nu stia ca existi.

 – Crezi ca nu stiam ca existi?

 – Majoritatea nu stiu.

 – Si atunci cum iti explici ca iti stiu numele?

 – Cine stie? Poate esti medium.

 – Da. Si marmota invelea ciocolata in staniol.

Am inceput sa radem amandoi..A fost un moment foarte dragut.

 – Eu..Sunt Eddie.

 – Da, nu stiam asta, ma bucur ca m-ai informat.

Din nou radeam..Cred sincer ca este cea mai frumoasa zi din ultimul timp.

  – Nu e iubita mea. Era iubita mea. E foarte stresanta. Vrea sa ma controleze tot timpul si eu nu suport asta.. Ma presa mereu sa ies cu ea, sa stau numai cu ea, nu intelegea ca am si eu viata mea..

  – Asa sunt majoritatea fetelor.

  – Atunci ar trebui sa se modifice prin lege treaba asta.

  – Ar fi prea simplu pentru voi. Voi, baietii, vreti ca noi sa fim perfecte, sa va alimentam orgoliul de fiecare data cand e posibil, dar cand vine vorba de ce vrem noi..

  – Lisa, unele exagereaza.

  – Cred ca de fapt, problema e ca avem viziuni diferite despre viata.

  – Poate, dar tie ti-ar place sa fi urmarita de iubit peste tot?

  – Unii fac asta pentru ca iubesc. Vezi tu, in dragoste ai drepturi si obligatii. Ai dreptul sa faci nebunii, sa iti suni iubitul la 4 dimineata doar ca sa ii spui ca il iubesti si ca iti e dor de el, sa faci alegeri proaste, pentru ca stii ca e cineva care te sustine neconditionat..Dar esti si obligat sa ai incredere, rabdare, sa fii sincer cu tine si cel de langa tine, sa accepti caractere noi, prieteni noi, sa accepti noua viziune asupra vietii pe care o are cel de langa tine.. Daca nu poti face asta, nu vei avea niciodata o relatie sanatoasa.. Bineinteles, e posibil ca ea sa aiba totusi o mica obsesie cu tine, si din acest motiv sa fie asa posesiva.. Dar, sincer, la cat de multe fete sunt indragostite de tine, nu o condamn.

  – Si tu?

  – Si eu ce?

  – Si tu esti indragostita de mine?

Ciudat. Asa as defini momentul asta.. Stateam practic in mijlocul strazii vorbind cu un baiat care m-a bagat pentru prima oara in seama dupa 2 ani de liceu in care nu mi-a adresat nici o vorba, si nici nu cred ca m-a privit.. Si vorbeam despre relatii..Si despre mine. Indragostita. De el. OMG!!!

  – Ce.. De ce..? De ce as fi?

  – Intrebam din curiozitate, dar cred ca am descoperit un mic secret!

  – Nu cred..

  – Dupa cat de agitata esti si dupa culoarea din obrajii tai, cu siguranta ascunzi ceva.

  – Conteaza daca imi place de tine sau nu? Pentru ca oricum nu as fi indragostita de tine, ci doar mi-ar place.

  – Ahaa! Deci iti place!

  – Am zis.. Of.. Da! Multumit? Du-te si da-te mare in fata prietenilor tai!

Zicand asta m-am indepartat de el si i-am dat drumul la brat. Eram nervoasa. Nu pentru ca aflase ca imi placea de el.. Ci pentru ca stiu ca acum urmeaza cele mai urate zile din viata mea. Urasc ca pe langa faptul ca ma ingnora majoritatea, acum o sa fiu si bataia lor de joc.

  – Hei, stai! Nu inteleg de ce te enervezi.. Nu am facut nimic. Am vrut sa glumesc putin.

  – Glumele astea nu imi plac. Nu stiu cui ii plac. E un mod urat de a te purta cu cineva care incearca sa te ajute.

  – Probabil ca da. Dar poate ar trebui sa fii si tu mai intelegatoare cu persoana care ti-a salvat viata. 

 Zicand asta, s-a intors cu spatele si a incercat sa plece, desi mergea foarte rau pentru ca evident, il durea piciorul.

  – Stai, stai..am zis eu apucandu-l de brat. Nu.. Nu pot sa te las sa pleci asa, mai ales ca din vina mea esti asa. Asculta, eu nu exist in liceul ala. Si daca lumea afla de faptul ca imi place de tine, o sa ma distruga, o sa isi bata joc de mine, si asta e ultimul lucru de care am nevoie, crede-ma. De asta m-am enervat.

  – De azi nu o sa mai fie asa.

  – Ce?

  – Tu… Hai sa ..Fim prieteni. Sa vedem ce iese. Si iti promit ca nu mai las niciun idiot sa isi bata joc de tine. 

  – Nu stiu daca ar fi bine..

  – Ce ai de pierdut? Mai rau ca acum poate fi?

  – Teoretic, nu.

  – Deci am stabilit, da?

Am inceput sa rad incet, iar el mi-a ridicat cu mana libera barbia si m-a privit in ochi ( eram fooarte aproape unul de altul).

  – Esti o fata super, ai nevoie doar de cineva care sa vrea sa te cunoasca, asa ca mine, si o sa ajungi cea mai invidiata fata din liceu, iti promit.

Mi-a facut cu ochiul si m-a sarutat pe frunte.